Voluntarul lunii martie 2011!

postat 19 mai 2011, 01:32 de Andrei Andrei

          Ma numesc Lungu Anca-Elena si activez ca voluntar in cadrul proiectului "DE LA INIMA LA INIMA".

            Pentru mine , a fi voluntar inseamna mai mult decat ”a ajuta” in sensul strict al cuvantului. A fi voluntar inseamna sa faci totul cu pasiune, sa pui dragoste in ceea ce faci. Ai nevoie de dragoste pentru a fi motivat si de o fortă interioara care sa te impulsioneze in tot ceea ce faci.

            Facand voluntariat in spital am intalnit zeci de oameni care au nevoie de ajutor.

            Ai nevoie de sensibilitate si în acelasi timp de forta pentru a-i ajuta. Oamenii au nevoie doar de un zambet, o strangere de mana si de un cuvant care sa-i intareasca.

            Acum cateva saptamani,am intrat intr-un salon si am salutat politicos.

            O doamna a intors privirea spre mine; se uita fix. M-am apropiat de dumneaei. M-a prins de mana si mai mult de 15 minute m-a tinut astfel. Se uita cu ochii plini de lacrimi la mine. Am rugat-o sa nu planga si am intrebat-o daca ii pot fi de folos cu ceva. Mi-a spus: ”Da, stai aici...sa nu pleci.” Simteam ca in sufletul meu se rupea ceva. Abia îmi stapaneam lacrimile in timp ce mana batranei imi strangea mana din ce în ce mai tare. Cele mai bune si mai frumoase lucruri din lume nu pot fi vazute, nici atinse. Ele trebuie simtite cu inima.

            Intersectarea de priviri ma facea sa simt fiori în tot corpul. Contactul vizual era parca din ce în ce mai puternic.

            Doamna a inceput sa planga, iar lacrimile calde ce-i curgeau pe obraji erau cuvinte prin care ea incerca sa-mi spuna ceva. Nu era nevoie de cuvinte. Ne întelegeam doar din priviri.Curajul este ceea ce iti trebuie pentru a sta în picioare și a vorbi. Curajul este si ceea ce iti trebuie pentru a sta jos si a asculta. Asta era ceea ce simteam in momentul de fata, aveam nevoie de forta. Stateam pe scaun si parca tot pamantul imi fugea de sub picioare.

            Dupa cateva minute de tacere continua , batrana mi-a spus : ” Uneori, as fi vrut să renunt mai degraba la ani intregi din viata mea decat sa renunt la cei pe care i-am iubit. O sansa pe care ai avut-o, niciodata nu o vei mai recapata. Nu ai sa uiti numic, poate doar te vei preface ca ai uitat. Adu-i înapoi pe cei pe care ii iubesti, nu-i lasa sa se indeparteze, ai nevoie de ei! Nu poti sa vindeci ranile din interior, nu ascunde tristetea prin zambet...”

            Simteam ca acea doamna ma cunoaste de cand eram copil... Vroiam sa fac ceva, sa îi spun ceva...Cuvintele formau un haos in mintea mea.         

            M-a privit din nou in ochi si mi-a spus : ” Sa ai grija de tine si să asculti ce ti-am spus. Nu cred ca o să ma mai gasesti aici cand vei veni.”

            I-am multumit pentru sfatul pe care mi l-a dat. I-am promis ca o sa fac intocmai cum mi-a spus , ca o să trec si ziua urmatoare pe la dumneaei si speram sa am ocazia să o mai vad de atunci înainte mult timp.

            Inainte sa plec i-am sarutat mana. Dumneaei mi-a zambit si mi-a mangaiat fata.

            Eram multumita ca am reusit sa ii aduc un zambet pe fata-i senina.

            Tot drumul spre casa m-am gandit ca persoanele de langa noi merita tot respectul si dragostea; trebuie sa pretuim tot ce avem si sa incercam sa recapatam ceea ce am pierdut chiar daca ne e greu sa spunem ”AM GRESIT. IARTA-MA!”. A spune aceste cuvinte e mai important decat orgoliu. Trebuie sa-ti pese mai mult de constiinta ta si de ceea ce simti decat de ceea ce spun altii.

            Intoarsa a doua zi , am aflat ca batrana nu mai era printre noi. Imi simteam sufletul ca o oglinda sparta a carei cioburi se imprastiasera peste tot. Am plecat trista , as fi vrut ca totul sa nu fi fost decat un vis...

            Daca stii sa citesti , fiecare om este o carte. Aceasta era o pagina scrisa intr-o carte pastrata in biblioteca amintirilor...

 

                                                                        

 


   

Comments