Patru minute de lupta impotriva traficului de persoane
Peste 200 de
elevi, studenti si profesori din municipiul Bacau au participat joi, 18 octombrie, la un
flashmob organizat cu ocazia marcarii “Zilei Europene de Lupta Impotriva
Traficului de Persoane”. Evenimentul s-a desfasurat la prinz, in fata Casei de
Cultura “Vasile Alecsandri” Bacau,
si a reunit voluntari din unitatile de invatamint. La ora 13.00, participantii si-au
ocupat pozitiile si, sub coordonarea coordonatorului de voluntari din cadrul
Fundatiei de Sprijin Comunitar (FSC), a inceput demonstratia. Mesaje precum “Si
tu poti deveni victima”, “Traficul de persoane exista”, “Deschide ochii”,
“Traficul de minori are fete ascunse”, “Tu contezi, nu esti o marfa”, le-au
fost impartasite trecatorilor. Pentru a fi cat mai vizibile, participantii s-au
intors cu mesajele in toate cele patru puncte cardinale, urmind indicatiile
organizatorilor. Intre doua reprize demonstrative,
voluntarii au stat nemiscati patru minute. Acestea au reprezentat primele patru
minute alocate de fiecare in parte pentru lupta impotriva traficului de
persoane. Printre cei care au tras un semnal de alarma cu
privire la acest fenomen s-au numarat studentii Universitatii “Vasile
Alecsandri” Bacau si liceeni de la Colegiul Economic “Ion Ghica”, Colegiul “Henri
Coanda”, Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” si Colegiul National Pedagogic
“Stefan cel Mare” si voluntarii FSC.
"Vise spulberate"
Tot pentru a marca “Ziua
Europeana de Lupta Impotriva Traficului de Persoane” voluntarii FSC au prezentat
o piesa de teatru pe scena Casei de Cultura. Piesa “Vise Spulberate” nu a fost
aleasa intamplator, ci reprezintă cazuri inspirate din fapte reale, fiind
interpretată de voluntarii Fundatiei de Sprijin Comunitar.
Pe toata durata evenimentului
reprezentanti ai Fundatiei de Sprijin Comunitar, Ai DGASPC-ului cat si ai Agentiei de luptă împotriva Traficului de persoane au raspuns
intrebarilor elevilor aflati in sala.
România continuă să fie ţara
de origine pentru traficul de persoane, iar în ultimul an, numărul persoanelor
exploatate prin muncă forţată îl depăşeşte pe cel al persoanelor exploatate
sexual. Pe de altă parte, studiile efectuate arată plasarea unui număr mare de
tineri din România în situaţii de risc din punct de vedere socio-economic, ceea
ce îi face, pe fondul lipsei de informare, potenţiale victime ale traficului de
persoane exploatate prin muncă; situaţia de risc din punct de vedere
socio-economic corelată cu intenţia de emigrare declarată de un număr mare de
tineri reprezintă factori care favorizează plasarea lor în poziţia de victime
potenţiale. Rolul campaniilor de informare este de a încuraja şi susţine
tinerii în implicarea lor alături de actori guvernamentali şi neguvernamentali,
pentru prevenirea răspândirii fenomenului la nivelul comunităţilor de
apartenenţă.
|