Ştiri‎ > ‎

Despre proiectul "Ingeri in halate albe"-Sectia Ortopedie

postat 26 mar. 2014, 03:44 de Gabriel Magurianu


"Am început voluntariatul la spital, în cadrul secției de ortopedie mai mult din curiozitate, cred. Auzisem diverse povești de la prieteni ce deja petrecuseră destul timp acolo, ajutând oameni, dar pe lângă entuziasmul cu care m-am înscris se strecurase și un pic de reticență, ce nu poate fi nicidecum blamată, căci e mai mult decât naturală pentru un adolescent ce își propune să petreacă chiar și câteva ore alături de oameni spitalizați. Însă nu a durat mult până ca această mică ezitare de început să dispară complet și să ajung să îmi doresc să frecventez din ce în ce mai des secția de ortopedie.

Cu timpul, am cunoscut nenumărați oameni, am făcut masaje și am ținut pacienți de mână, ascultându-le poveștile și grijile, am spus povești la rândul meu, am admirat sau compătimit, am văzut oameni plângând, dar și râzând. E uimitor câte caractere diverse vezi în câteva saloane. Și cu fiecare ușă pe care am intrat, spunând răspicat că sunt voluntar al Fundației de Sprijin Comunitar, am întâlnit alți oameni, alte personalități. Unii mi-au spus politicos că nu au nevoie de ajutor, alții m-au invitat la discuțiile lor pe diverse subiecte, alții doar au mulțumit enorm că sunt acolo pentru ei.

Poate că mulți dintre cei pe care i-am cunoscut mă vor uita, așa cum și eu voi uita în câte saloane am intrat, dar nu am putut ajuta pe nimeni. Pentru că în final, îmi voi aminti lucrurile ce pentru alții ar putea părea mărunte, când de fapt pentru mine reprezintă ceva enorm. Cum ar fi doamna care mă servea cu tot ce avea pentru că, spunea ea, îi amintesc de nepoata ei, sau doamna care îmi povestea cum visează în fiecare noapte că îi gătește micul dejun soțului ei, care o așteaptă nerăbdător acasă. Îmi voi aminti de toți oamenii care mi-au mulțumit cu lacrimi în ochi sau de domnul care mi-a povestit timp de aproape o oră totul despre viața lui.

Să fiu voluntar, mai ales în cadrul spitalului, este una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată, deoarece din momentul în care pășesc pe ușa secției de ortopedie, scap de orice formă de superficialitate și egoism și reușesc să mă dedic integral oamenilor ce au nevoie de mine. Deseori pare că lucrurile pe care le facem acolo, ca voluntari, nu influențează cu mult viața celor spitalizați, dar eu mă las convinsă și de un simplu zâmbet din partea unui pacient. E suficient."( Andreea Anghel)
— with Andreea Anghel.
Comments