Ştiri‎ > ‎

Gala Voluntarului Bacauan

postat 11 dec. 2012, 07:45 de Stefan Genes
Gala Voluntarilor Bacauani
Fundaţia de Sprijin Comunitar a organizat vineri, 7 decembrie, cea de a şasea ediţie a Galei Judeţene a Voluntarului Băcăuan, competiţie ce a adus recunoaşterea voluntarilor şi proiectelor de voluntariat din judeţul Bacău. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor şi a marcat totodată Ziua Internaţională a Voluntariatului din data de 5 Decembrie.
Evenimentul a oferit o binemeritată recunoaştere publică a oamenilor din întreg judeţul care îşi dăruiesc constant din timpul, energia şi abilităţile lor pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie, pentru a proteja mediul sau pentru proiecte de interes comun. În cadrul evenimentului cel puţin 10 organizaţii din judeţ şi-au premiat cei mai harnici voluntari din acest an şi le vor aduce mulţumiri în faţa colegilor de la celelalte organizaţii şi a publicului larg.
Ca şi la ultimele ediţii, momentul cel mai important al Galei a fost acordarea titlurilor de “Voluntarul anului 2012″ în judeţul Bacău şi “Proiectul de voluntariat al anului 2012″ în judeţul Bacău. Astfel castigatorul primului premiu a fost Cristea Alexandru, voluntar la Onestin, iar premiul pentru “Proiectul de voluntariat al anului 2012” a fost castigat de Asociatia Repere.
Pentru a spori atractivitatea Galei şi pentru tinerii care nu sunt implicaţi încă în activităţi de voluntariat, în cadrul evenimentului a fost organizat şi un concurs pentru tinerii talentaţi din Bacău denumit sugestiv “Liceenii au talent” . In urma preselectiei, la care au participat aproximativ 60 de tineri, in finala de vineri au intrat doar 11 concurenti care s-au intrecut pe scena Casei de Cultura, fiecare din ei dorind sa convinga juriul ca merita premiul de cel mai talentat licean din judetul Bacau. Dupa lungi dezbateri. Juriul a premiat urmatorii concurenti: locul I: Irina Horvat, locul II: Pintilie Cătălina si Locul III: Cojocea Dragoş;
Multumim Fundatiei Vodafone Romania , sponsorul acestui eveniment!
Comments