Ştiri‎ > ‎

Scoala de vara Tatarasti

postat 16 aug. 2011, 06:41 de Gabriel Gaby

               

Si uite ca a venit timpul pentru scolile de vara, asa ca noi, cele 7 voluntare din Romania – Elena, Tina, Madalina, Diana, Ionela, Stefana si eu, impreuna cu cei  8 voluntari din Anglia – Steve, Brooke, Niamh, Luke, Becky, Sally, Seb, Frances am plecat duminica, 17 iulie, spre Tatarasti, fara sa stim la ce sa ne asteptam, curiosi, foarte entuziasmati si putin speriati.

                Cand am ajuns acolo, copiii se stransesera deja in fata scolii, si nu pot sa descriu caldura cu care ne asteptau.  Cu aceeasi caldura, in fiecare dimineata, aproape 85 de copii nerabdatori si energici, impartiti in 4 grupe- Fluturasii (pana la 6 ani), Dragonii (pana la 10 ani), Rechinii si Titanii ne asteptau sa incepem cluburile.

                Tineam 4 cluburi- arta, de care se ocupau Elena, Madalina, Ionela si Frances; dans, de care se ocupau Tina si Becky; sport, de care se ocupau Stefana, Sally si Seb; si engleza, de care ma ocupam eu, Niamh si Luke. Orele incepeau la 8, si fiecare grupa trecea pe la fiecare club pe parcursul zilei. Dupa fiecare ora, era o pauza de 10-15 minute, in care jucam jocuri, dansam si cantam, iar dupa a doua ora era o pauza de 30 de minute pentru gustari si jocuri din nou. Dupa ore, ne adunam, faceam o sedinta despre ziua respectiva, apoi ne puneam pe gatit. In prima si ultima seara am facut chiar si discoteca, cu foc de tabara.

 Sincer, nu m-as fi asteptat ca toti copiii sa participe si sa se implice astfel in toate activitatile desfasurate.  M-a uimit placerea cu care acceptau orice joc, orice provocare, fara timiditateape care te astepti sa o intalnesti la copii. Nici nu mai e nevoie sa mentionez cat de repede invatau, si usurinta cu care reuseau sa comunice cu atat cu noi, cat si cu voluntarii englezi.  Cu toata oboseala dupa 5 zile pline, in care nu am stat un minut, cand am ajuns acasa abia ne-am dat seama cat ne lipsesc diminetile galagioase si copiii de care ne-am atasat atat de mult, fara sa ne dam seama.       

              Ne-am decis deci, sa punem in scena Scufita Rosie.  Printre jocuri si dansuri, de miercuri am inceput sa  repetam si replici, ca in ultima zi sa reusim sa facem spectacolul pe care ni-l propusesem. Din nou, am fost impresionati de copiii care au invatat in doar o zi, si au reusit , printre rasete si costume, sa duca la capat mica piesa de teatru in fata parintilor. Nu pot descrie sentimentul pe care l-am avut cu totii la plecare. Am lasat amintiri pe masti, si numere de telefon, dar nimic nu poate egala imbratisarile copiilor, din care nu vroiam sa ne mai desprindem. Atat pentru voluntarii englezi, cat si pentru noi, scoala de vara a fost o experienta unica, si eu cel putin  sunt sigura ca ma voi intoarce in Tatarasti.


                                                                                           Adela-Alexandra Iacobov

Comments