După cum ştiţi, deşi pentru majoritatea elevilor şcoala s-a terminat şi acum se bucură de vacantă, absolventii clasei a XII-a trec prin cea mai dificilă perioadă din liceu: bacalaureatul. Aceşti elevi au muncit din greu pentru a termina cu bine acest ciclu de învaţământ iar acum trebuie să demonstreze că anii petrecuţi învăţând nu au fost în zadar. Pe când ceilalţi se bucură de soare, piscine, baruri şi excursii, ei stau în casă şi învaţă, merg la examene şi îşi fac griji pentru viitor. Încă de pe 23 mai, când au fost înscrierile pentru
prima sesiune de examen, aceşti
elevi au început să
simtă emoţiile examenului. Acum se află la jumătatea drumului fiind copleşiti de emoţii,
griji, simţind presiunea examenului şi dânduşi seama cât de importantă este pentru ei aceasta etapă. Aşadar haideţi
să aflăm cum este să faci faţă examenului de bacalaureat chiar
de la persoanele care trăiesc
acum această experienţă. Reporter: Bună! Cum te numeşti şi la ce liceu ai învăţat? Tamaş Claudiu: Mă numesc Tamaş Claudiu şi am învăţat la Colegiul Naţional Catolic “Sf. Iosif” din Bacău. Bucă Ruxandra : Mă numesc Bucă Maria-Ruxandra şi am fost elevă la C.N.,,Gheorghe Vrânceanu’’ din Bacău . Reporter: Până acum ai susţinut competentele lingvistice la limba romană, limba engleză şi competenţele digitale. Crezi că te-ai pregătit îndeajuns pentru probele ce urmează? Tamaş Claudiu: Consider că întotdeauna mai rămâne câte un lucru nereţinut , însă în mare , aş zice că am acoperit cam toată materia. Bucă Ruxandra : Hmmm.. ,,The way I see it” nu esti niciodată 100% pregatit pentru un examen. Reporter : Ce dificultăţi ai întampinat? Tamaş Claudiu: Personal , la proba orală am avut mici dificultăţi în exprimare datorită emoţiilor, în rest a fost ok . Bucă Ruxandra :Una din dificultatile pe care le-am întâmpinat a fost să mă obisnuiesc cu gândul că acesta este un moment crucial pentru viitorul meu. Reporter: Ce probe mai ai? Tamaş Claudiu: În continuare voi susţine examenul scris la română, matematică şi chimie. Bucă Ruxandra :Voi sustine examenul scris la romană, apoi la matematică şi la fizică.Va fi o săptămană de foc, dar una pentru care m-am pregătit toţi anii de liceu. Reporter : Cum te simti când ştii că toţi elevii au intrat în vacanţă, iar tu trebuie să înveţi şi să mergi la examene ? Bucă Ruxandra :Simt că există o tenţatie de plangere de milă, dar viitorul meu este mult mai important decat orice vacanţă din viaţa mea. Reporter : Ce facultate vrei să urmezi? Tamaş Claudiu:Vreau nespus de mult să intru la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti şi cu ajutorul lui Dumnezeu sper să îmi îndeplinesc acest scop. Bucă Ruxandra :Facultatea pe care am de gând să o urmez este
Facultatea de Arhitectură pentru care m-am
pregătit, mai mult sau mai putin, dar asta vom
vedea la toamnă. Mulţumim că v-aţi făcut timp să împărtăşiţi cu noi părerile voastre şi mult succes în continuare tuturor elevilor care dau acum examenul de bacalaureat. Bucă Ruxandra-Maria Tamaș Claudiu |
Ştiri >