"Scoala de vara"‎ > ‎

Scoala de Vara 2013

Scoala de vara Podu Turcului

In momentul in care am patruns pentru a doua oara in lumea de basm a copilariei din Podu Turcului, un sentiment de nerabdare ne-a cuprins, dorindu-ne sa ii revedem pe copii care, cu un an in urma, ne-au facut vara mult mai speciala.

Coborand grabiti din microbuz, am fost coplesiti de imbratisari calde si zeci de zambete. Auzindu-ne numele rostite in amalgamul de urari de intampinare, am avut o surpriza covarsitoare, dandu-ne seama ca am lasat o amprenta in memoria lor.

Am apreciat si am iubit fiecare zi, fiecare club, fiecare joc si fiecare dans la care lucram, dorindu-ne sa nu parasim vreodata lumea aceea trista a copilariei plina de neajunsuri, pe care o puteam lumina prin simpla noastra prezenta.

Consider ca prin atentia pe care le-am oferit-o si efortul pe care l-am depus, i-am ajutat sa aiba o perspectiva noua asupra vietii. In fiecare zi, ne-am rezervat cateva minute in care sa incercam sa ii ajutam  sa comunice cu voluntarii de la fundatia Libra si sa ii sfatuim care sunt activitatile potrivite varstei lor.

Pentru noi, o zi incepea cu buchetele de flori multicolore, continua cu activitati energice presarate cu zambete timide si se incheia cu serile lungi in care micutii nostril elevi ne invatau jocuri locale sau ne destainuiau ultimele lor pozne.

Viata de voluntar este compusa din  bucurii nenumarate, fericire si impliniri. Datorita Fundatiei de Sprijin Comunitar am reusit impreuna cu colegii mei sa avem parte de aceasta experienta magnifica in Podu Turcului care a meritat tot efortul nostru  si care ne-a lasat cu dorinta de a reveni in fiecare vara in acel loc al amintirilor frumoase.(Badulescu Teodora Elena)


Scoala de vara Motoseni

Sunt în FSC de aproape un an. Îmi aduc aminte de prima vizită la centrul “Speranţa”, vizită ce avea ca scop semnarea contractului şi alegerea centrului unde urma să ne desfăşurăm activitatea de voluntar. După prezentarea centrelor de către coordonatori, cuvântul i-a fost dat unei voluntare mai vechi. Ca un sfat, aceasta ne-a îndemnat să nu ratăm şcolile de vară.

            Curioasă din fire, acest îndemn mi-a rămas întipărit şi, în perioada de înscriere, m-am “trecut pe listă”. Nu ştiam ce urma să fac acolo, unde se află satul cu pricina sau oamenii cu care voi interacţiona- cu o mică excepţie, o colegă de clasă.

            Înainte să plecăm, am avut parte de veşti bune în toate privinţele. Mi s-a spus că locul are condiţii bune, copiii sunt foarte inteligenţi şi cuminţi şi că imediat “se lipesc” de tine. Ce-ţi poţi dori mai mult?!

            Am ajuns acolo. Eram înconjurată de oameni necunoscuţi, dar care aveau priviri calde. Am fost foarte plăcut surprinsă când am văzut copiii aşteptându-ne cu nerăbdare în faţa centrului, deşi şcoala de vară începea abia a doua zi. Condiţiile s-au dovedit a fi foarte bune, să nu mai zic de voluntari, atât români, cât şi străini.

Timp de două săptămâni am locuit sub acelaşi acoperiş cu persoane pe care le-am cunoscut abia atunci, iar cu mare parte din ele nici nu vorbeam aceeaşi limbă. E o experienţă foarte interesantă, iar rezultatul final nu poate să nu te mulţumească. Timpul a trecut extrem de repede sau poate doar aşa mi-a părut mie, pentru că-mi plăcea ceea ce făceam. Am reuşit să facem oameni fericiţi. Spun “oameni” şi nu “copii” pentru că au venit părinţi, bunici, mătuşi şi ne-au mulţumit că venim şi acordăm din timpul nostru persoanelor care au nevoie. Pentru majoritatea copiilor, şcoala de vară urma să fie singura “distracţie” din timpul verii şi nu puteai fi indiferent când, după terminarea activităţilor, veneau şi te luau în braţe, spunându-ţi că abia aşteaptă activităţile din ziua următoare.

La început eram puţin sceptică, pentru că nu mă aşteptam să mă simt aşa cum m-am simţit şi să mă ataşez atât de repede de toată lumea şi invers. Mi-a plăcut mult organizarea, şedinţele ce aveau loc după fiecare zi de activitate, pauzele cu copiii, încercările fiecăruia dintre voluntari de a găti cât mai bine în ziua când era responsabil, materialele de care dispuneam şi cu care am reuşit să îi facem pe copii să se distreze, jocul la care am participat toţi voluntarii. Cred că şcoala în sine a fost un succes.

            Cea mai grea parte a fost cu siguranţă despărţirea. Când sfârşitul şcolii de vară a fost anunţat “oficial” la microfon, nu mi-am putut stăpâni emoţiile şi am început să plâng. Şi nu numai eu, ci mulţi dintre copii şi voluntari. În ton cu momentul era şi muzica din staţie- “Goodbye, my lover”, pusă de două ori, ca şi cum atmosfera nu era deja apăsătoare. Am plâns cel puţin jumătate de oră. Mi-era greu să mă gândesc că timp de un an cel puţin nu îi voi mai revedea pe copii şi poate niciodată pe voluntarii englezi. M-am ataşat de ei foarte tare, deşi nu prea-mi stă în fire, şi am mai socializat cu unii din ei prin intermediul Facebook-ului.

            Sincer, abia aştept următoarea şcoală de vară şi sper să găsesc aceiaşi copii drăguţi şi să avem exact aceeaşi echipă, pentru că eu consider că am făcut o treabă bună şi că ne-am înţeles foarte bine, sfidând barierele pe care limba le impunea şi faptul că nu prea ne cunoşteam. Am plecat de acolo prieteni, cu speranţa că ne vom revedea ulterior şi cu un gust plăcut după tot acest proiect.  (Iuliana B)

Comments